A trecut si vara

      Ma urasc.Si sentimentul asta nenorocit e mai rau decat daca as uri o persoana.In momentul asta vreau sa fug, sa evadez,sa fac dragoste cu cerul.Mi-e rusine,mi-e scarba de mine,dar unde poti fugi de tine?Unde te poti ascunde? Trebuie sa am puterea sa distrug sentimentul asta nenorocit , nu sa ma lupt cu el la nesfarsit. Am nevoie de putere, trebuie sa ridic panzele si sa navighez pe o mare de lacrimi, sa ma catar pe nori,usor pana la Dumnezeu,iar acolo sa inghit o raza de bucurie si sa cobor la fel de usor,treptat spre realitatea aspra.Printre fumul de tigara amalgamul de ganduri se plimba usor. Vreau sa pleci,sa dispari,sa-mi lasi impresia ca ai fost decat un vis urat din care m-am trezit fericita,cu zambetul pe buze pentru ca s-a facut dimineata.Speram sa gasesc iubire,afectiune.Vroiam o bucata de gand bun,vroiam sa fii acolo cand am nevoie de un umar pe care sa plang,vroiam sa fii acolo cand ma luptam cu singuratatea,vroiam sa fii cel care ma salveaza din infern si ma duce pe culmile cele mai inalte ale paradisului,vroiam o poveste de iubire,vroiam sa ma simt in siguranta in bratele tale,vroiam sa-mi soptesti ca totul va fii bine,dar tu ce-ai facut? M-ai secat de sentimente,de putinele sentimente pe care le mai aveam de oferit.Acum sunt goala.De ce ti-ai lasat amprenta pe sufletul meu? Chiar crezi ca iti apartine? Te crezi stapanul suprem al universului? Gresesti. Esti doar un simplu om,un om care va realiza la un moment dat al vietii ca a pierdut ceva,candva.SI va incerca sa mai caute acel ceva,va incerca sa mai caute o oaza de afectiune,dar poate nu va mai gasi niciodata,sau poate va gasi un ocean.

O parte de trecut

Cand crezi ca totul va fi bine aminteste-ti mereu ca se va intampla ceva care sa schimbe aceasta stare.
Lacomie. Aspir la dragostea imposibila.Sunt lacoma.Sorb clipele petrecute in doi.Te vreau acum, aici,dar tu esti acolo.Te simt acum,aici, dar tu esti dincolo.
Minciuna. Aspir la momente,dar ele nu exista.Ma mint singura in legatura cu tine.Omit adevarul si imbratisez minciuna.Ea ma tine in viata si imi da puterea de a trai.
Disperare. Astept clipa cu nerabdare si o traiesc intens.Aerul ma sufoca.Disperarea nu.Linistea ma surzeste.Tipetele de agonie nu.Te aud mereu,esti aici,dar esti departe.
Gelozie. Incep sa fiu geloasa pe ei,dar totodata pe tine pentru atitudinea indiferenta fata de tot.E peste puterile mele de intelegere cum poate o persoana sa fie atat de inexpresiva.
Dorinta. Incep din ce in ce mai mult sa imi doresc sa te cunosc.Esti o provocare pentru mine,esti inchis si totusi atat de deschis.
Pasiune. Conturez cuvintele.Au forme abstracte.Te-as saruta,dar nu as face asta niciodata.Te-as strange in brate dar esti inchis in tine.Te-as privi non stop,dar miscarile ma dezorienteaza.Te-as vrea, dar asta ar insemna ca s-ar termina provocarea.Sunt sadica.Ma joc cu sentimentele mele.Imi fac rau singura, ca apoi sa spun ca tu esti vinovat,iar provocarea revine.Oare cat se poate juca cineva cu sentimentele personale? Oare cat ar putea spera o persoana la ceva irealizabil? Dorinta? Nu speranta? Imi spuneai ca tu nu ai sperante,doar dorinte. Iti spuneam ca atunci cand dorinta depaseste limitele posibilitatii se transforma in speranta.
Satisfactie. Nu e vorba de satisfactie trupeasca ci sufleteasca.Ma satisface gandul ca-mi acorzi atentie.Nu ma intereseaza ca azi imi acorzi atentie,iar maine nu. Am facut un pas important,cel de a te cunoaste.Poate te voi intelege,dar esti prea complicat momentan.Am fost surprins placuta sa vad cat de profund gandesti,pentru un baiat.Am fost surprins placuta sa vad ca sub acea masca fara sentimente pe care o afisezi des,care crezi ca te reprezinta, exista o persoana atat de profunda,inteleapta.

Poate cand vei citi aceste randuri va fi prea tarziu,sau poate nu se va intampla niciodata.

Erai atat de fad si de inexpresiv incat imi provocai teama.Teama se transforma in placere,iar placerea in dorinta.Imi razpundeai la zambet rusinat,incercam sa te invit in lumea mea dar cheia nu era la mine.
Ti-e frica de geamuri sparte? Mi- e nu mi-a fost frica de sperante zdrobite cand gandul m-a dus pe taramul fantasticului,irealului.Nu inteleg de unde atata nesiguranta de sine.Pentru a avea ceva trebuie sa lupti cu mintea.De ce iti asculti mintea si nu inima? Cine te tine in viata? Daca nu ai parte de sperante,de vise,de aspiratii pentru ce sa traiesti? Monotonia nu e chiar asa de placuta trebuie sa iti pipereze ceva viata.Trebuie sa spui DA provocarilor, sa lasi “dar”-ul in spate si sa privesti prezentul nu trecutul.